Dezvoltare personală

Nu știi în ce direcție să îți îndrepți pașii? Ai alege o carieră sau mai multe; ai face cu totul altceva decât ai făcut până acum... Poate ți se pare că nu te cunoști, că parcă nu știi ce îți dorești cu adevărat; sau ai dori să îți îmbunătățești abilitățile sociale; sau să reușești să îți echilibrezi viața de familie cu cea profesională și nu reușești.

Sau, pur și simplu, te gândești că ceva nu merge bine în viața ta, ai un sentiment de neîmplinire și nu știi exact care este cauza, și chiar dacă ai identificat cauza, nu știi cum să te deblochezi.

S-ar putea să te ajute niște exerciții de introspecție, de autoanaliză și de analiză a anumitor aspecte ale vieții...Poate vei ajunge să îți pui niște întrebări la care nu te-ai gândit, sau poate, în urma unor teste, chestionare, vei afla lucruri noi despre tine, pe care poate doar le-ai intuit, și care pot reprezenta cauza acestei stări pe care o resimți.

Există anumite momente cheie în viața noastră, când ne aflăm în fața unei decizii care ne poate schimba întreaga viață, și este foarte important să luăm cea mai bună decizie pentru noi, dar poate, și pentru familia noastră. Răspunsurile există aproape întotdeauna înăuntrul nostru, însă, anumite temeri, sau influența celor din jur, ne deturnează uneori de la găsirea lor.

De-a lungul întregii vieți simțim nevoia să ne cunoaștem mai bine, să înțelegem de ce facem anumite lucruri, să ne depășim anumite temeri, complexe, să scăpăm de unele obiceiuri sau comportamente care ne trag în jos, să învățăm lucruri noi. De fapt, simțim nevoia să evoluăm, să ne dezvoltăm.

Această nevoie este perfect normală și este bine să îi ascultăm chemarea. În acest sens există multe materiale online, cărți, chiar filme care ne pot ajuta. De asemenea, putem să căutăm și un ajutor specializat: fie prin participarea la ședințe individuale de dezvoltare personală cu un psiholog/coach sau prin participarea la cursuri, workshop-uri pe această temă.

                                                                     Psiholog Brici Roxana

Adresa Cabinetului:

Cluj-Napoca, Str. Napoca, nr 3, ap.4

(în curtea interioară), interfon 04

  • Black Facebook Icon

Site recomandat:

Program:

Luni-Vineri: 9.00 - 20.00

Tel: 0754 210 315

Copyright 2018 © Brici Roxana. Toate drepturile rezervate

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now